3. Paternitatea lui Dumnezeu

Paternitatea lui Dumnezeu

"Tatal nostru care esti in ceruri ...". Aceasta este formula de inceput a rugaciunii Tatal nostru. Ne-am uitat deja pe scurt la semnificatia acestei formule personale de adresare care incepe cu "Tatal nostru ...". Insa nu am terminat tot ce aveam de spus. Nu doresc sa trec mai departe la cea dintai cerinta pana cand nu voi mai acorda inca putin timp acestei formule personale de adresare.
In secolul al XIX-lea o noua disciplina a fost adaugata la programa scolara din cadrul studierii religiei si anume religia comparata. Este o incercare de a intelege marile religii ale lumii nu in izolare unele fata de altele, ci asa cum si sintagma religie comparata sugereaza, in termenii inter-relationarii si ai comparatiei. Interesul acesta a aparut, in parte, odata cu accelerarea procesului de crestere a populatiei globale. In trecut, datorita dificultatilor de a calatori si a imigra, puteam intalni doar anumite ramificatii ale religiei, in diferite parti ale lumii, limitate la grupuri etnice sau nationalitati. Insa, cu cat distanta dintre popoarele lumii a devenit mai mica si cu cat a inceput sa aiba loc tot mai multa interactiune intre cei din vest si cei din est, crestinii au fost pusi in situatia sa se confrunte cu Islamul, Budismul, Sintoismul sau Confucianismul s.a.m.d. Astfel, prin religia comparata a secolului al XIX-lea, s-a incercat sa se analizeze diferite religii ale lumii si sa se gaseasca elemente comune ale acestora.
In aceasta perioada a aparut faimoasa analogie cu Dumnezeu si muntele. Este vorba despre ideea ca Dumnezeu Insusi sade pe varful unui munte, iar pentru a ajunge la El exista posibilitatea de a urca pe mai multe cai. Unele dintre ele conduc, mai mult sau mai putin, direct de la baza muntelui pana in varf, in timp ce altele, ocolesc, se invart, se rasucesc si se intorc pana ce in final ajung in varf. Prin urmare, daca incerci sa ajungi la Dumnezeu poti sa mergi atat pe calea Budismului, Daoismului, Sintoismului, Iudaismului sau Crestinismului. Acestea nu sunt altceva decat cai diferite care duc in cele din urma in acelasi loc.
Printre eruditii germani ai secolului al XIX-lea, in mod special in acest domeniu al religiei comparate, am retinut un cuvant german care apare in mod repetat in titlurile cartilor importante scrise in aceasta perioada. Acest cuvant este wesen. El poate fi tradus in engleza cu fiinta, sau substanta, sau esenta; ideea pe care o transmite este ca, cu cat analizam mai mult diversele religii ale lumii, cu atat putem patrunde in miezul acestora, putem ajunge la substanta fundamentala a lor sau putem sa le disecam esenta de baza (sau wessen), fiinta (miezul) religiei lumii. Concluzia optimista, sa zicem, a acestor eruditi din secolul al XIX-lea este, asa cum am mentionat deja, ca la miezul, la esenta religiilor lumii exista aceasta marturisire comuna a credintei.
Una din lucrarile importante care au fost scrise pe aceasta tema, este cea a lui Adolf von Harnack, un istoric al Bisericii de origine germana, poate cel mai important istoric al Bisericii din ultimii 200 ani. Von Harnack a fost interesat sa studieze acest aspect, astfel ca el a scris o scurta lucrare in limba germana care a fost tradusa ulterior si in engleza, devenind apoi foarte populara in domeniul teologic. Este o carte mica dar a avut un impact enorm in gandirea teologica, atat la sfarsitul secolului al XIX-lea cat si in secolul XX. Cartea se intituleaza Ce este Crestinismul? Este un titlu provocator, nu-i asa? Ce este Crestinismul ne-a provenit din germana si avem acest titlu sub forma: Ce este esenta sau fiinta sau wesen-ul Crestinismului? Ce face Crestinismul sa fie crestin? Care ii sunt crezurile de baza?
In efortul sau de a analiza acest aspect, von Harnack a ajuns la urmatoarea concluzie: mesajul lui Hristos si doctrinele de baza ale crestinismului biblic pot fi rezumate sub forma a doua afirmatii fundamentale. Exista deci doua afirmatii fundamentale, esentiale prin care poate fi definita religia crestina. Si cu siguranta ca ati auzit de acestea. Poate ca nu ati auzit niciodata de Harnack si de cartea lui "Ce este Crestinismul?" dar va garantez ca daca ati fi mai in varsta cu douazeci de ani sau mai mult atunci ati fi auzit de aceste doua afirmatii. Ele sunt: Prima este Paternitatea universala a lui Dumnezeu, iar a doua Fraternitatea universala a omului. Ati mai auzit de aceste afirmatii?
Sunt pe cale sa spun acum ceva ce poate fi mai mult sau mai putin controversat. Poate veti gasi socant sau complet jignitor ceea ce voi spune dar iata ce doresc sa subliniez. Cred ca analiza lui Harnack despre esenta crestinismului este gresita. Nu cred ca cele doua afirmatii sunt miezul esential al credintei crestine. De fapt nici nu cred ca sunt nici macar parte din credinta crestina. Dimpotriva, cred ca aceste afirmatii intra in contradictie cu credinta crestina, sunt in antiteza cu ea. Si daca mi-ati cere sa scriu o carte cu titlul Ce este umanismul sau Ce este liberalismul secolului al XIX-lea, sau altceva de genul acesta, atunci v-as putea spune ca, daca vreti sa ajungeti la esenta acestor sisteme de gandire nu trebuie sa faceti altceva decat sa fiti de acord cu afirmatiile lor despre paternitatea universala a lui Dumnezeu si fraternitatea universala a omului. Aceasta poate suna socant pentru voi, dar haideti, va rog, sa ne uitam in Scriptura si sa vedem unde anume, in Noul Testament sau Vechiul Testament, intalnim acest concept universal al paternitatii lui Dumnezeu. Unde-l gasim? Intalnim doar cateva pasaje care ar putea sustine acest concept, insa totul este neclar. Atunci cand Pavel dezbate cu filosofii din Atena, la Areopag, cand ii mustra referindu-se la altarul inchinat de ei unui dumnezeu necunoscut, el citeaza din propriii lor poeti pagani, spunand: "Cu totii suntem samanta lui Dumnezeu". Acesta nu este un citat din Vechiul Testament ci un citat dintr-o sursa pagana. Pavel vrea sa spuna ca toti oamenii traiesc, se misca, exista cu ajutorul lui Dumnezeu, in sensul ca toti Il avem pe Dumnezeu drept Creator. Doar asa am putea vorbi despre paternitatea Lui universala, in sensul ca Dumnezeu este Creatorul universal al rasei umane. Cu totii suntem "samanta" Lui, in sensul ca toti am fost creati de El.
De ceea ce putem fi absolut siguri, este ca, atunci cand Biblia vorbeste despre paternitatea lui Dumnezeu, asa cum am vazut deja, ea nu o face doar cu referire la creatie, ci se refera in mod specific la rascumparare. Acest limbaj cu privire la paternitate apare cel mai frecvent in Biblie in contextul rascumpararii. Dar nici in acest caz nu cuprinde toate aspectele, ci este exclusiv si restrans. Aceasta inseamna ca Dumnezeu este in primul rand si intr-un sens unic, doar Tatal lui Hristos - Isus este Singurul nascut al Tatalui. Iar in al doilea rand paternitatea lui Dumnezeu este extinsa asupra acelora care sunt adoptati in familia Lui, in virtutea unirii lor cu Hristos. Si astfel, in loc sa ne invete despre paternitatea universala a lui Dumnezeu, dimpotriva Biblia ne invata despre paternitatea particulara a lui Dumnezeu, pentru ca acest concept al paternitatii se aplica numai, si in mod particular, acelora care sunt in Hristos. A-L numi pe Dumnezeu Tata al tuturor oamenilor - din perspectiva pe care Noul Testament o aduce asupra acestui cuvant si din perspectiva modului in care Biserica l-a inteles in contextul familiei lui Dumnezeu - inseamna a renunta la unicitatea Crestinismului. Asa ca va sfatuiesc sa fiti foarte atenti in ce priveste aceasta afirmatie. Nu sta in obisnuinta americanilor sa puna intrebari despre aceasta afirmatie si nu sta nici in obisnuita oamenilor in general. Ideea paternitatii universale a lui Dumnezeu nu este un concept biblic. Doar ideea de Dumnezeu ca si Creator universal este veridica.

Cea de-a doua afirmatie este dedusa foarte clar din prima, acest lucru reiesind din modul in care Harnack si ceilalti o folosesc. Devreme ce Dumnezeu este tatal nostru, al tuturor, inseamna ca toti trebuie sa impartasim in umanitatea noastra comuna o anumita calitate de frati si surori. Exista o relatie comuna intre membrii intregii rase umane pe care Harnack o descrie ca fraternitate (Aceasta a fost, bineinteles, inainte ca discriminarea sexuala sa fie condamnata, iar astazi ar trebui sa-i spunem fraternitate, respectiv solidaritatea femeilor). In fiecare caz insa aceasta este o deductie din prima premiza, nu din Noul Testament.
Dati-mi voie acum sa va spun altceva care poate fi din nou socant pentru voi. Nu cred deloc ca Biblia ne invata despre fraternitatea oamenilor. Veti spune: "Stai putin, nu ne invata Biblia sa iubim pe toti oamenii?" Ba da. "Si o fraternitate intre oameni nu ar trebui sa implice o comunitate de oameni unde ei sa se iubeasca unii pe altii?". Ba da, bineinteles! E un lucru evident. Insa a avea o comunitate unde oamenii sunt obligati sa se iubeasca, aceasta nu inseamna ca ei se afla intr-o relatie de frati-surori. Acest concept are radacini mult mai adanci. Din nou va spun, in termeni biblici, fraternitatea despre care Noul Testament ne relateaza este fraternitatea sau relatia de partasie dintre fratii si surorile care au fost adoptati in familia lui Dumnezeu si care sunt in Hristos, Cel ce a devenit Intaiul nascut dintre toate fapturile si care este descris ca Fratele nostru Cel mare. Fac parte din fratietate atunci cand sunt unit cu Hristos prin adoptie. El este Fratele meu adoptiv. Si toti ceilalti crestini care sunt parte din aceasta relatie speciala, relatia de partasie cu Biserica, partasia cu Mireasa lui Hristos, sunt oameni care participa la aceasta fraternitate speciala. Voi nu sunteti nascuti in ea in mod natural; trebuie sa fiti nascuti din nou, regenerati, ca apoi sa fiti inclusi in aceasta partasie, in aceasta fratietate, in aceasta relatie de frate-sora. Asadar, daca am fi de acord cu ideea de fraternitate universala a omului, am face vulnerabil conceptul crucial pe care Noul Testament il relateaza despre Biserica, despre unicitatea trupului lui Hristos, producand o fisura in cadrul acestui concept.

De ce totusi cineva ar fi tentat sa ajunga la concluzia ca exista ideea de fraternitate universala a omului. V-am sugerat mai inainte ca unul din motive este deductia din prima premiza, si anume paternitatea universala a lui Dumnezeu. Insa mai este un motiv in virtutea caruia cineva ar putea ajunge la o asemenea concluzie eronata. Exista ceva despre care Biblia ne invata, ceva ce tine de universalitatea ei si anume ideea universala conform careia fiecare om este aproapele celuilalt. Nu fraternitate, ci calitatea de a fi aproapele celuilalt. Nu toti oamenii sunt fratii mei. Numai cei care sunt in Hristos sunt cu adevarat fratii mei in Hristos. Insa fiecare om este aproapele meu. Si Dumnezeu imi cere sa ma raportez la acesti oameni asa cum trebuie sa ma raportez la un frate. Mi se cere sa-mi iubesc aproapele asa cum ma iubesc pe mine insumi. Isus a facut clar lucrul acesta: daca il iubesti pe aproapele tau nu inseamna ca nu mai ai responsabilitatea sa-l iubesti si pe cel care nu-ti este conational. Aceasta este greseala pe care au facut-o fariseii. Fariseii au crezut ca toate aceste reguli - de ati iubi aproapele, de a te purta cu bunatate fata de el, de a fi milos fata de el ... - erau valabile doar cu privire la confratii lor evrei, la conationalii lor. Ei au crezut ca nu trebuie sa iubeasca, de exemplu, un samaritean. Va amintiti pilda Bunului samaritean in care Isus ne relateaza povestea unui om care, mergand spre Ierihon si nimerind in mijlocul talharilor, a fost batut, jefuit si lasat pe moarte. Si cum levitul si preotul au trecut pe langa el fara sa le pese, lasandu-l dezbracat, umilit si in suferinta. Apoi, in momentul in care a trecut pe acolo un samaritean, acesta s-a oprit, i s-a facut mila, i-a uns cu ulei ranile, l-a dus la un han si l-a platit pe ingrijitorul acelui han ca sa aiba grija de cel ranit pana cand el se va intoarce. El a fost gata sa plateasca toate cheltuielile in vederea ingrijirii lui.
Asadar, Isus ne relateaza povestea Bunului samaritean. Cu ce ocazie a rostit El pilda aceasta? De ce ne-a spus Isus istorioara despre bunul samaritean? El a spus aceasta povestire ca sa raspunda oamenilor care-L intrebau: "Si cine este aproapele meu?". Cine este aproapele meu? Isus spune intentionat aceasta istorioara care implica o fapta ce dovedeste bunatatea si mila, indurarea si dragostea dintre un samaritean si un evreu; doi oameni care nu se considerau ca facand pare din aceeasi fratietate.
Deci Isus a spus ca samariteanul este aproapele tau, rusul este aproapele tau, omul de culoare este aproapele tau, paganul este aproapele tau, budistul este aproapele tau, musulmanul este aproapele tau, orice fiinta umana de pe fata pamantului este aproapele tau. Si trebuie s-o iubesti pe acea persoana tot atat de mult cum te iubesti pe tine insuti. Acesta nu este un adaos la Legea lui Dumnezeu. Isus il defineste ca fiind o parte esentiala a Marii Porunci. Din nou va zic, acesta nu este un aspect secret, ascuns undeva prin Biblie, ci este cel mai proeminent si important. Este proeminent deoarece ne indeamna sa privim pe fiecare om ca fiind aproapele nostru. Si vei vedea ce usor vei trece de la ideea de a-l privi pe fiecare om ca pe un aproape al tau la ideea de fraternitate universala. De ceea ce trebuie sa te feresti insa este ambiguitatea cu privire la unicitatea acestei fraternitati.

Pun accentul pe acest aspect din cauza formulei de adresare de la inceputul rugaciunii Tatal nostru: "Tatal nostru care esti in ceruri". Cand ne referim la cuvantul Tata incepem sa intram pe taram sfant. Asa cum am mai spus, ni s-a dat acest privilegiu extraordinar de a fi invredniciti sa I ne adresam lui Dumnezeu de pe pozitia de fii in familia Sa, asa cum si Isus a facut. Acum recunoastem nu numai faptul ca Dumnezeu este Tatal nostru ci si ca, cuvantul "al nostru" este un cuvant care presupune, sau impune de la sine limite. El este Tatal nostru. El este Tatal nostru intr-un mod care ne avantajeaza. El este Tatal nostru in sensul ca El este Patriarhul fraternitatii. El este Singurul care i-a zamislit pe frati si pe surori, caci fratii si surorile sunt nascuti de la Dumnezeu. Iar apoi sunt nascuti din nou prin Duhul lui Dumnezeu. In creatie, noi suntem prin natura noastra, dusmani ai lui Dumnezeu. Prin recrearea noastra, prin regenerare, noi devenim copii ai lui Dumnezeu; acesta este un statut si un privilegiu ce predomina in conceptul de rascumparare scos in evidenta de Noul Testament; el ar trebui adus in gandirea noastra de fiecare data cand folosim cuvantul "al nostru" in momentul cand rostim rugaciunea "Tatal nostru": "Tatal nostru care esti in ceruri".

Aplicatie
De cate ori ati auzit expresiile paternitatea universala a lui Dumnezeu si fraternitatea universala a omului? Sper ca ati ascultat cu atentie ceea ce v-am spus astazi, in asa fel incat sa nu ramaneti cu impresia ca ceea ce am zis de fapt este sa ne consideram pe noi insine superiori celorlalti oameni si sa ne pastram dragostea si marinimia doar pentru noi insine, fara sa o daruim nimanui.
Parca si aud pe cineva spunand: "Dar privesti lucrurile cu un aer asa de patronal! Da, spui ca trebuie sa iubesc pe oricine, ca trebuie sa-l consider pe fiecare om ca fiind aproapele meu, dar eu in realitate nu recunosc cu adevarat validitatea religiei lor. Ba chiar ii cataloghez ca nefacand parte din interiorul Bisericii".
M-ati auzit pe mine spunand asa ceva? Nu am spus acest lucru, insa ceea ce am spus inseamna acest lucru. Ceea ce fac de fapt este sa afirm ca celelalte religii ale lumii se afla in afara teritoriului Bisericii, ca exista o diferenta intre crestinism si budism si ca aceasta diferenta are implicatii vesnice, fiind de o importanta enorma. Stiu totodata ca atunci cand spun acest lucru deschid poarta unui conflict enorm. Dar este ceea ce fac eu un element nou in istoria Iudaismului si a Crestinismului? I-a spus oare Dumnezeu lui Israel: "Nu conteaza daca il urmezi pe Baal sau Ma urmezi pe Mine. Ambele cai duc la Mine.Toate religiile sunt in esenta aceleasi"?
Preaiubitilor, intoarceti-va la prima porunca: "Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine!". In ochii lui Dumnezeu, Baal era un dumnezeu fals asa cum a fost si Dagon dumnezeul filistenilor. Dragii mei, nu uitati ca interdictia cu privire la idolatrie este in acelasi timp o imputernicire in favoarea exclusivitatii.