8. Painea zilnica si iertarea

Painea zilnica si iertarea

Imi aduc aminte ca atunci cand fiica mea avea doi ani locuiam in Olanda, pe durata programului meu de doctorat de la Free University din Amsterdam. Nu era usor pentru un copil de doi ani sa fie mutat intr-o tara unde nu intelegea nici macar limba. Iar gazda la care locuiam, dintr-o mica localitate, nu vorbea deloc limba engleza. Prin urmare, ne era foarte greu. Insa imi aduc aminte prima fraza pe care fiica mea a invatat-o in olandeza. Sensul frazei era acesta: "Buna dimineata domnule brutar. Va rog sa-mi dati o jumatate de paine alba, taiata felii." In acele zile, in Olanda obiceiul era ca oamenii, in mod normal, nu-si cumparau painea de la bacanie, ci le era livrata in fiecare zi de catre un mic camion ce apartinea brutariei. Iar painea pe care o faceau era nemaipomenit de delicioasa. Mi-a placut acea paine. Era o paine bine crescuta si proaspata, tocmai scoasa din cuptor. Nu puneau nici un conservant in paine, de aceea brutarul venea acasa la oameni in fiecare zi. In acea vreme nu o duceam deloc bine cu banii si, in principal, am trait cu paine si unt de arahide. Intr-un fel, acest lucru a facut ca cererea "Painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi", din rugaciunea Tatal Nostru, sa fie o realitate pentru mine. De obicei includem painea in dieta noastra zilnica insa in America nu exista obiceiul de a cumpara paine in fiecare zi, asa cum faceam in Olanda. Si in fiecare zi asteptam cu nerabdare ziua urmatoare pentru a obtine acea paine proaspata si minunata.

Ce vrea sa spuna Isus atunci cand le zice ucenicilor sai ca trebuie sa se roage: "Painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi"? Evident, Isus nu limiteaza regula rugaciunii, referitor la cerere, la a ne ruga numai pentru paine. Pe de alta parte, El nu spune: "Caviarul nostru cel de toate zilele, da-ni-l noua astazi." Isus se refera aici la dependenta pe care crestinul trebuie s-o aiba fata de providenta lui Dumnezeu, providenta prin care El ne sustine in fiecare zi din viata noastra, implinindu-ne nevoile fundamentale. Painea era esentiala in dieta evreului antic. Iar marturia istorica a modului in care Dumnezeu le-a oferit paine nu era mai putin decat remarcabila. Ne aducem aminte cum natiunea a fost mai intai formata in pustia Sinai si cum Dumnezeu i-a purtat de grija lui Israel. El le-a oferit painea cea de toate zilele, dandu-le mana din cer. Astfel, intregul concept al purtarii de grija a lui Dumnezeu fata de poporul Sau, in ce priveste nevoile zilnice de hrana, era puternic inradacinat in Vechiul Testament.
De asemenea, nu este la intamplare, in angrenajul evenimentelor biblice, faptul ca atunci cand Hristos vine in aceasta lume pentru a fi raspunsul la nevoia noastra fundamentala, nevoia de mantuire, El Se numeste pe Sine painea cereasca, painea care vine din cer, in sensul ca El este Cel ce hraneste sufletele noastre, Cel ce intretine duhurile noastre si Cel ce sustine chiar viata noastra. Deci, ceea ce spune Isus aici, in rugaciunea Tatal Nostru, atunci cand zice: "Painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi.", este ca trebuie, in vietile noastre de rugaciune, sa traim intr-o dependenta zilnica fata de proviziile pe care Dumnezeu ni le ofera din marinimia Lui.

Aceasta a fost o tema frecventa in invatatura lui Isus. Va aduceti aminte ca intr-o anume situatie El a spus: "Nu va ingrijorati pentru ziua de maine!" Apoi a spus: "Priviti la crinii de pe camp! Ei nici nu torc, nici nu tes si totusi nici chiar Solomon, in toata slava lui, nu s-a imbracat ca unul din ei." Si in acelasi context, Isus ofera o ilustratie, folosind analogia dintre un tata pamantesc, un parinte de pe pamant, si Tatal nostru cel ceresc, spunand: "Cine este tatal acela dintre voi care, daca-i cere fiul sau o paine, sa-i dea o piatra? Sau daca ii cere un peste, sa-i dea un sarpe?" Cu cat mai mult face Dumnezeu, care ofera daruri perfecte, din toata inima, daruri care vin in intampinarea acelor nevoi zilnice pe care le avem, nevoi pe care trebuie sa le aducem in fiecare zi inaintea Lui? Din nou, accentul pus pe painea cea de toate zilele cred ca este menit, in parte, sa ne aduca aminte de dependenta noastra constanta fata de ceea ce Dumnezeu ne ofera pentru a ne sustine vietile. In vremea noastra avem tendinta sa traim, nu de pe o zi pe alta sau cu strictul necesar, in termenii alimentatiei. Ne place sa depozitam mancarea. Avem frigidere, congelatoare si alte asemenea lucruri in care depozitam alimentele pentru o lunga perioada de timp. Nu avem obiceiul sa intampinam fiecare noua zi cu dorinta proaspata de a obtine alimentele de care avem nevoie.

Imi aduc aminte ca la sfarsitul razboiului din Coreea, una dintre consecintele acestui conflict a fost aceea ca in Coreea un mare numar de copii au ramas fara parinti, care au fost ucisi in razboi. Am putut observa acelasi lucru si in urma razboiului din Vietnam, din Bosnia si din alte locuri. Au existat agentii umanitare care au venit in Coreea in incercarea de a rezolva problema foametei si a malnutritiei care exista intre copii. Cu mult timp in urma, in anii 50, am vorbit cu unul dintre acei oameni care fusese implicat in acea actiune iar el mi-a spus ca una dintre cele mai mari probleme pe care le aveau cu copiii din orfelinate, chiar si atunci cand acestia aveau asigurate trei mese pe zi, era aceea ca nu se puteau odihni, erau cuprinsi de neliniste si aveau un somn foarte agitat. Nu puteau intelege de ce aveau un somn atat de agitat. Discutand cu copiii au descoperit imediat ca marea neliniste de care erau cuprinsi acestia era cauzata de faptul ca nu erau siguri daca vor avea mancare si pentru ziua de maine, deoarece ei se obisnuisera sa caute prin canale dupa o bucata de paine cu care sa poata supravietui. Astfel, au procedat in felul urmator in acel orfelinat: atunci cand copiii erau pusi in paturile lor, surorile care erau acolo puneau in mana fiecarui copil cate o felie de paine. Nu pentru a fi mancata inainte de a se culca, ci pentru ca sa o poata tine in mana atunci cand mergeau la culcare. Era, in sensul cel mai propriu, o masura de siguranta pentru ei, stiind din experienta ca in fiecare zi au nevoie de ceva care sa-i ajute sa supravietuiasca.
David ne spune in Psalmi, facand urmatoarea observatie personala, ca: "Am fost tanar si am imbatranit dar niciodata nu l-am vazut pe cel neprihanit parasit, nici pe urmasii lui cersindu-si painea." Aceasta este o marturie extraordinara despre credinciosia si consecventa cu care Dumnezeu raspunde la rugaciunile celor din poporul Sau atunci cand acestia isi aduc nevoile inaintea Lui.

Am spus acest lucru si cand am vorbit despre rugaciune. Daca cumva ni se pare ca Mana lui Dumnezeu este invizibila pentru noi si ca nu putem observa prezenta Lui providentiala in vietile noastre, acest lucru se datoreaza, in parte, modului in care ne rugam. Exista in noi tendinta de a ne ruga la modul general. Iar cand ne rugam la modul general singurul mod in care vom vedea Mana providentiala a lui Dumnezeu este cel general. Unul dintre marile scopuri ale rugaciunii este acela ca, intrand in conversatie si in comuniune cu Dumnezeu, aducand cererile noastre inaintea Lui, descarcandu-ne sufletul si nevoile in mod specific si vazand raspunsuri specifice la rugaciunile noastre, credinta noastra sa creasca iar spiritul nostru de apreciere si de recunostinta si intreaga noastra incredere in viata crestina sa fie intarite prin rugaciune specifica. Deoarece atunci cand ne rugam specific, vedem si raspunsuri specifice la aceste rugaciuni.

Pe langa aceasta cerere, "Painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi", Isus merge mai departe, la urmatoarea cerere, in care spune: "Si ne iarta noua greselile, precum iertam si noi celor ce ne gresesc." Este oarecum neobisnuita aceasta trecere, in rugaciunea Tatal Nostru, de la "Painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi", la "Si ne iarta noua greselile, precum iertam si noi celor ce ne gresesc" sau "Si ne iarta noua datoriile, precum ii iertam si noi pe datornicii nostri."
Ne aducem aminte, din vechiul acrostih care este folosit de obicei pentru a descrie elementele constitutive ale rugaciunii, de cuvantul "ACTS" (asemenea cartii Faptelor Apostolilor [in engl. Acts, n.tr.]). Fiti atenti cum pronuntati acest cuvant! Cand eram la seminar obisnuiam sa practicam acest exercitiu cu profesorul de homiletica. El spunea: "Domnilor, aceasta carte nu este o unealta ascutita pe care o folositi la cioplitul copacilor. Nu este cartea Securii (in engl. este un joc de cuvinte intre Acts - Faptele Apostolilor si Axe - Secure, n.tr.), ci este cartea (si ne punea sa pronuntam corect Acts) Faptelor Apostolilor. ACTS este un acrostih alcatuit din cinci elemente constitutive ale rugaciunii, asa cum le gasim prezentate in Biblie. Litera "A" este pentru "adorare" (engl. adoration, n.tr.), element la care ne-am uitat deja in cadrul cererilor cuprinse in rugaciunea Tatal Nostru. Prima cerere pe care trebuie s-o facem este pentru inaltarea Numelui lui Dumnezeu. Anume ca Dumnezeu sa poata fi vazut ca sfant si noi sa ne putem teme de El. Acest lucru este in concordanta cu acea portiune din rugaciune care este dedicata laudei lui Dumnezeu si adorarii. Litera "C" din cuvantul "ACTS" este pentru "marturisire" (engl. confession, n.tr.). Litera "T" este pentru "multumire" (engl. thanksgiving, n.tr.) iar "S" este pentru "implorare, cerere" (engl., supplication). In rugaciunea Tatal Nostru ne aflam acum la litera "S", pentru "implorare". Facem acele cereri pe care Isus ne sugereaza sa le aducem inaintea lui Dumnezeu. Iar acum El a ajuns la punctul in care spune ca noi trebuie sa-I cerem lui Dumnezeu sa ne ierte pacatele sau greselile, precum le iertam si noi celor ce gresesc impotriva noastra. Aici putem observa aparand si litera "C" din cuvantul "ACTS". Anume acel element al rugaciunii dedicat marturisirii pacatului.

Care este litera acrostihului care in mod izbitor lipseste din rugaciunea Tatal Nostru? Litera "T". Unde exista vreo referire specifica la multumire, in rugaciunea Tatal Nostu? Nicaieri. Iar acest lucru este ciudat deoarece atunci cand apostolul Pavel, de exemplu, ne ofera sfaturi vizavi de rugaciune el ne spune ca intotdeauna trebuie sa venim cu cererile noastre intr-un spirit de multumire. Trebuie sa ne aducem cererile inaintea lui Dumnezeu insotite de multumire. Ascultand de porunca lui Pavel vizavi de rugaciune, anume aceea ca rugaciunea trebuie sa includa intotdeauna si multumire, pot deslusi prezenta multumirii in rugaciunea Tatal Nostru intr-un mod implicit, chiar daca ea nu este mentionata explicit aici. Si cred ca multumirea face parte din intregul complex al cererii "Painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi." Aceasta deoarece trebuie sa fim atenti, nu numai la nevoia zilnica de hrana pe care o avem, ci si la realitatea acoperirii acestei nevoi de catre Dumnezeu, ceea ce produce in noi o atitudine de multumire. Chiar daca multumirea nu se afla in mod explicit in rugaciunea Tatal Nostru, ea este oarecum implicita in cererea facuta pentru suplinirea nevoilor noastre zilnice de paine.

Insa elementul marturisirii este prezent in mod explicit. "Si ne iarta noua greselile, precum iertam si noi celor ce ne gresesc." Acesta este unul dintre cele mai inspaimantatoare elemente ale rugaciunii Tatal Nostru, dupa parerea mea, deoarece nu spune in mod simplu, "Dumnezeule, te rugam sa ne ierti pacatele." Dimpotriva, "Si ne iarta noua greselile (sau datoriile), precum iertam si noi datornicilor nostri." Acest aspect este legat in mod direct de invatatura pe care Isus ne-a lasat-o, cu privire la atitudinea critica. Trebuie sa ne reamintim intotdeauna, atunci cand ne rugam pentru iertarea pacatelor noastre, ca suntem niste pacatosi iertati. Si ca singura cale prin care existam in Imparatia lui Dumnezeu este in virtutea iertarii pacatelor noastre, prin harul fara plata al lui Dumnezeu prin care El ne ofera iertarea Lui. Insa, o data cu aceasta binecuvantare, intotdeauna este data si o responsabilitate. Isus ne spune o parabola cu privire la acest adevar, in care ne arata ca daca noua ni s-a iertat mult, atunci noi trebuie sa reflectam acelasi spirit de bunavointa fata de alti oameni. Cum am putea refuza sa iertam pe cineva care ne-a gresit si care isi cere iertare cand ratiunea care face fiintele noastre apte sa fiinteze in Imparatia lui Dumnezeu este tocmai iertarea. Iertarea este singura cale prin care putem sta in prezenta lui Dumnezeu. Si din moment ce am pacatuit cu mult mai radical si mult mai grav impotriva lui Dumnezeu decat ne-a gresit cineva vreodata, iar daca Dumnezeu este dispus sa ne ierte de pacate, cum am putea atunci noi sa nu dorim sa ii iertam pe cei ce ne gresesc?

Este o mica atentionare pe care doresc s-o fac aici. Cred ca printre crestini exista o serioasa neintelegere cu privire la iertare. Prea des aud oameni spunand ca daca cineva greseste impotriva ta, Dumnezeu iti cere sa-l ierti imediat si neconditionat, indiferent daca cei ce iti gresesc isi cer sau nu iertare. Eu nu gasesc acest lucru nicaieri in Scriptura. Il vad intr-adevar pe Isus facand acest lucru atunci cand se roaga pentru iertarea calailor Sai, chiar daca acestia nu s-au cait. Putem, cu siguranta, sa-i iertam pe cei ce ne gresesc, chiar daca acestia nu se caiesc si nu-si dau seama de ceea ce fac. De fapt, ceea ce justifica cel mai bine aceasta porunca de a ierta este invatatura biblica care spune ca dragostea acopera o sumedenie de pacate. Ni se mai spune si ca nu trebuie sa fim ranchiunosi sau razbunatori in atitudinile noastre. Iar daca cineva ne raneste, ne nedreptateste sau ne jigneste, noi trebuie sa fim gata, sa fim dispusi, sa acceptam acest lucru in numele dragostei.
Insa exista acele rele care sunt atat de serioase incat atat in Vechiul, cat si in Noul Testament, sunt luate masuri prin care acestea sunt aduse la cunostinta autoritatilor bisericesti in functie. Cineva pacatuieste impotriva ta, tu mergi si-l confrunti, insa el refuza sa se pocaiasca. Urmeaza apoi un proces prin care luam cu noi un prieten, iar apoi, daca este necesar, facem apel la Biserica. Iar rolul instantelor bisericesti este tocmai acela de a stabili gravitatea si de a aduce dreptatea in relatiile dintre crestini. Daca am fi obligati sa iertam in orice situatie imediat, in mod direct si neconditionat, atunci acest intreg proces de disciplinare care exista in Biserica nu si-ar mai avea rostul. Insa deoarece Dumnezeu a dispus aceste masuri de disciplina pentru Biserica atunci ceea ce rezulta de aici (nu-i asa?) este ca nu suntem absolut obligati sa iertam pe oricine care ne greseste, atunci cand acea persoana nu se pocaieste. Dumnezeu nu ne va ierta daca nu ne pocaim.

Insa ideea este ca atitudinea fundamentala a inimii noastre ar trebui sa fie la fel de plina de indurare fata de altii cum a fost Dumnezeu fata de noi. In asa fel incat daca cineva pacatuieste impotriva noastra si apoi isi recunoaste vina, se caieste si isi cere scuze, suntem obligati sa iertam. Insa noi refuzam uneori sa acordam aceasta iertare. Isus ne spune ca de saptezeci si sapte de ori trebuie sa ii iertam pe fratii nostri daca acestia savarsesc impotriva noastra acelasi pacat de fiecare data. Daca ei se pocaiesc de fiecare data, noi trebuie sa-i iertam de fiecare data. Pentru ca aceasta este relatia fundamentala pe care o avem cu Dumnezeu. Daca trebuie sa ne rugam zilnic pentru paine, presupunerea pe care o facem aici este ca rugaciunea Tatal Nostru indica faptul ca ar trebui sa ne rugam zilnic si pentru iertare.
Spuneam ca, din acest motiv, aceasta e o parte a rugaciunii care te inspaimanta. Este inspaimantator pentru mine sa spun: "Dumnezeule, te rog sa ma ierti direct proportional cu modul in care si eu ii iert pe cei care imi gresesc." Acest lucru este inspaimantator. Si aceasta deoarece stiu ca nu am fost deloc atat de indurator cu oamenii care mi-au gresit incat sa ma apropii de indurarea lui Dumnezeu. Iar daca Dumnezeu imi face dupa aceasta rugaciune, atunci ma pot afla intr-un mare necaz, daca El imi ofera iertare doar pe masura intensitatii si a modului in care eu sunt dispus s-o ofer celorlalti. Si, astfel, ni se aduce aminte, nu numai de pacatosenia noastra si de nevoia de a ne marturisi pacatele zilnic, de nevoia de a fi iertati de Mana lui Dumnezeu, ci aceasta cerere din rugaciunea Tatal Nostru ne aduce aminte si de datoria noastra de crestini, in termenii relatiilor noastre personale, la nivel uman. Nu doar relatia pe verticala pe care o am cu Dumnezeu si in care trebuie sa-mi marturisesc pacatul imediat ce am pacatuit, confesandu-ma zilnic inaintea Lui. Da, pacatele mele au fost toate platite odata pentru totdeauna la cruce. Si astfel, intr-un anume sens, n-as avea nevoie sa-mi marturisesc pacatele, din moment ce ele au fost deja platite la cruce. Insa aduceti-va aminte ca Isus ne-a invatat sa facem lucrul acesta ca fiind parte din comuniunea pe care o avem cu Dumnezeu. In fiecare zi am nevoie de o intelegere proaspata, de o experienta proaspata a harului si a iertarii Sale.

Ganduri de incheiere
Am vazut un studiu recent despre complexele de vinovatie si cum pot fi acestea studiate in cultura noastra prin anumite teste psihologice. Era un studiu psihologic facut pe un esantion de studenti de la diferite universitati. Am fost interesat de acest studiu deoarece din acest esantion faceau parte studenti ai unui colegiu crestin. Studiul avea menirea de a arata nivelul de anxietate al oamenilor, psihologic vorbind, legat de problemele de vinovatie nerezolvate. Iar in acest colegiu crestin, nouazeci si noua de procente dintre studentii testati traiau cu probleme de vinovatie nerezolvate. M-am gandit atunci, cum se poate ca intr-un colegiu crestin sa avem aceasta paralizie cauzata de vina care nu a fost indepartata? Daca cineva ar fi eliberat de complexul vinovatiei acestia ar trebui sa fie crestinii, cei care inteleg ce este harul, care inteleg ce inseamna crucea, care inteleg dorinta Tatalui de a ne ierta pacatele. Cred ca o parte din explicatia acestui fenomen este aceea ca in colegiile seculare tinerii au indepartat din constiinta lor si si-au inabusit sentimentele de vinovatie astfel incat nu mai simt nici o vinovatie vizavi de comportamentul lor. Iar atunci cand cineva devine crestin, aceasta persoana este sensibilizata de obligatia pe care o are de a asculta de Dumnezeu. Astfel, constiinta noastra poate deveni foarte usor cuprinsa de neliniste. Probabil aceasta explica situatia revelata de sondaj. Insa sustin ca ceva nu este in regula aici. Daca ascultam aceasta porunca pe care ne-a dat-o Isus, de a ne ruga zilnic pentru iertarea pacatelor noastre, atunci starea noastra spirituala ar trebui sa fie sanatoasa, avand incredere in relatia noastra cu Dumnezeu, stiind ca Dumnezeu a promis ca ne va ierta pacatele atunci cand Ii cerem lucrul acesta.