5. Vie Imparatia Ta

Vie Imparatia Ta

Nu de mult eram intr-o camera de hotel cu sotia si, vazand-o ca se uita la televizor, am intrebat-o: "La ce emisiune te uiti, draga mea?". Atentia ei era absorbita de ceremonia de deschidere anuala a Parlamentului Londrei de catre regina. Aceasta ceremonie mi-a captat si mie atentia, astfel ca am inceput si eu sa ma uit la televizor. Camerele de luat vederi ii filmau in prim plan pe regina si pe printul Filip in timp ce acestia paraseau Palatul Buckingham. Ei inaintau inspre cladirea Parlamentului, stand intr-o trasura bogat ornamentata si trasa de cai impunatori; erau insotiti de un mare convoi. Ceea ce am putut observa este ca ei au avut parte in acele momente de tot fastul ceremonial pe care Anglia il putea oferi, de toata splendoarea regatului. Alaturi de ei stateau ofiterii Garzii Regale purtand uniforme splendide, la fel erau si servitorii regali care insoteau membrii familiei regale. A fost o atmosfera extraordinara si tot ce a avut loc acolo a fost fascinant. Cu totii urmasera trasura in josul strazilor, iar traficul fusese eliberat, fiind pregatit astfel drumul pentru sosirea reginei. La un moment dat camera de luat vederi incepuse sa filmeze in interiorul camerei Parlamentului. Acolo lorzii erau imbracati in vesminte de protocol si purtau pe cap acele peruci albe, vechi si demodate.
M-am intrebat atunci: "De ce oare, la sfarsit de secol XX intr-o cultura atat de sofisticata, barbatii aceia inca continua sa poarte vesminte ce par a fi luate din Evul Mediu? De ce oare inca mai participa la acea ceremonie atat de demodata si de necunoscuta contextului in care traim?". Si ma gandeam de ce oare naturii umane ii place sa inventeze fel si fel de ceremonii si sa foloseasca tot felul de elemente de decor pentru a atrage atentia cu privire la importanta anumitor evenimente? Caci obisnuim sa facem astfel cu ocazia casatoriilor sau a altor evenimente speciale. Apoi m-am intrebat: "De ce oare o preocupa pe sotia mea romanul neintrerupt al familiei regale si ultimile stiri, ultimile noutati despre Charles si Diana, si despre ceilalti printi si printese?". Caci, daca stau sa ma gandesc bine, noi suntem o natiune care a respins monarhia. Si de ce oare basmele pe care le spunem copiilor nostri abunda in povestiri despre imparati si regi, printi si printese si asa mai departe.

Unul din exemplele pe care imi place sa il dau atunci cand vorbesc despre acest subiect, este cel legat de prietenul meu John Guest (un mare evanghelist) si de prima lui vizita in America in anii 60'. El a ajuns pe coasta Philadelphiei - si pentru ca locuiam in acea perioada in Philadelphia, m-am intalnit cu John chiar in prima saptamana a vizitei lui in America. Mi-a povestit atunci despre contactul sau cu ceea ce se cheama cultura americana. In primele lui zile in Philadelphia, cineva l-a condus sa vada orasul, astfel ca a reusit sa viziteze Palatul Independentei si Clopotul Libertatii, si a auzit istorisirile despre revolutia americana, fiind introdus astfel in istoria acestei noi lumi pe care o acceptase ca noua sa casa.
John mi-a zis ca s-a bucurat vazand toate aceste lucruri, insa la un moment dat a ajuns in orasul germanilor, imediat in afara Philadelphiei, si a intrat intr-un magazin de antichitati. In acest magazin se gaseau o multitudine de obiecte vechi, mai exact colectii intregi de lucruri culese de pe teritoriul Americii, memorabile din punct de vedere istoric. Printre lucrurile din aceaste colectii John a vazut niste afise si plancarde din sec. al XVIII - lea din perioada Revolutiei, care etalau cateva din scandarile si sloganurile luptei: "Nu acceptam sa ni se ia impozite de la cei care nu ne reprezita", "Nu veti putea sa ne calcati in picioare". S-a uitat la mine si a continuat sa-mi povesteasca ... mi-a spus ca printre acele plancarde a vazut una care i-a atras atentia in mod deosebit. Pe ea statea scris cu litere mari si ingrosate: "NOI NU SLUJIM NICI UNUI REGE AICI". Apoi John mi-a zis: "Am ramas socat ... ceea ce am vazut m-a pus pe ganduri pentru ca eu venisem de peste ocean, imi parasisem tara de bastina ca sa raspund chemarii, vocatiei de a fi un slujitor al Evangheliei si ca sa vestesc Imparatia lui Dumnezeu ... iar acum cuvintele acestea m-au umplut dintr-o data de frica si consternare ... mi-am pus intrebarea: cum va fi posibil sa predic acestor oameni despre Imparatia lui Dumnezeu din moment ce ei nu au in cultura lor decat aversiune fata de autoritatea regilor?" Conceptia lor fusese deci: NOI NU SLUJIM NICI UNUI SUVERAN AICI.

In cultura noastra, poate ca noi avem o anumita dorinta de a ne bucura de podoabele regale. Probabil intalnim o anumita nostalgie in cultura noastra, care ne face sa tanjim, in ascuns, dupa restaurarea monarhiei. Am incercat chiar si sa le impunem liderilor nostri un anumit gen de regalitate. In sensul acesta ne putem aminti de John Kennedy care a fost numit "Camelot". Pe Elvis Presley l-am numit "Regele"; de asemenea pe unii cantareti de muzica jazz ii numim "Contele" sau "Ducele". Simtim nevoia sa aducem inapoi in cultura noastra titlurile sau rangurile regale, pentru ca am inteles ca, in libertatea de care ne bucuram in aceasta cultura noua, ceva totusi ne lipseste. Si poate ceea ce ne lipseste este chiar ceea ce avem nevoie cel mai mult, si anume o constientizare a suveranitatii autentice.

Intorcandu-ne la rugaciunea Tatal nostru si la prioritatile rugaciunii pe care Isus le lasa Bisericii, ne aducem aminte ca prima cerere pe care El o lasa ca model Bisericii, primul lucru pentru care El ne spune sa ne rugam, este: "Sfinteasca-se Numele Tau". Ca sa stimam Numele Tau ca pe un Nume sfant!!!
Si cand facem aceasta ne punem intr-o postura de reverenta, si nu numai reverenta dar deasemeni ne punem intr-o postura de plecaciune. Trebuie sa ingenunchiem. Trebuie sa ne aplecam inaintea Celui care este Preasfant.
Trebuie sa stam inaintea Celui Sfant ca un vasal credincios, asa cum un supus se pleaca inaintea regelui sau. Haideti sa vedem care este lantul de legatura dintre cererile din rugaciunea Tatal nostru. Inainte de toate Isus spune "Sfinteasca-se Numele Tau", dupa care urmatoarea cerere este "Vie Imparatia Ta". Ceea ce face El de fapt, este sa treaca imediat de la o cerere despre reverenta fata de Numele lui Dumnezeu la o cerere despre manifestarea Imparatiei lui Dumnezeu (Vie Imparatia Ta).

Inainte de a intra mai adanc in amanunte, dati-mi voie sa mai subliniez un mic amanunt in legatura cu aceste cereri. Exista un cuvant care apare de mai multe ori: "Sfinteasca-se Numele Tau, Vie Imparatia Ta, Faca-se voia Ta precum in cer asa si pe pamant". Apoi, incepand cu a patra cerere avem un alt cuvant care se repeta: "Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi. Daca nu ni s-ar fi dat si noua atentie in aceasta rugaciune, atunci ne-am fi apropiat cu greu de acest model de rugaciune. Dar ceea ce trebuie sa realizam este ca atentia principala la inceputul acestor cereri este indreptata spre Dumnezeu. Prioritatile din rugaciunea lui Isus sunt focalizate pe preamarirea lui Dumnezeu. Numele Tau, Imparatia Ta, voia Ta - asa se pune problema in teritoriul unde exista intr-adevar suveranitate. Nu voia oamenilor este prioritate. Nu dorinta fiecarui individ are ultimul cuvant. Intr-o monarhie, lucrul cel mai important este dorinta Suveranului. Voia Regelui este cea esentiala, pentru ca intr-o monarhie cuvintele regelui sunt lege. Aceeasi conceptie o avea si Isus, El directionandu-ne privirea in prima parte a rugaciunii nu inspre noi insine ci inspre Dumnezeu.

De multe ori, atunci cand oamenii vin la mine si ma intreaba care sunt regulile atunci cand trebuie sa se roage, sau cum ar trebui sa se apropie de Dumnezeu in rugaciune, sau care este modul corect in care ar trebui sa se roage, le spun ca nu exista decat doua reguli de care trebuie sa tina cont. Doua lucruri care ar trebui sa ne conduca, sa ne guverneze si sa ne disciplineze in viata noastra de rugaciune. Doua aspecte pe care e nevoie sa le memoram ca sa ni le putem aduce aminte tot timpul. Doua chestiuni care ar trebui sa fie prioritati in mintea noastra, totdeauna cand stam de vorba cu Cel Preainalt. In primul rand trebuie sa constientizam cui I ne adresam, iar in al doilea rand trebuie sa constientizam cine suntem noi. Aceasta inseamna ca primul lucru de care trebuie sa ne amintim si de care trebuie sa tinem cont atunci cand ne rugam, este cu Cine stam de vorba. Caci viata noastra de rugaciune depinde in totalitate de acest aspect si este esential sa ne amintim cui I ne adresam in acele momente, ca vorbim cu Dumnezeu insusi. Iar al doilea lucru pe care trebuie sa ni-l amintim este cine suntem noi. Noi nu suntem Dumnezeu. Conversatia noastra nu are loc de pe picior de egalitate, ci noi suntem fapturile care Ii vorbesc Facatorului.

Una dintre cele mai dese intrebari puse teologiei rugaciunii este urmatoarea: "Oare schimba rugaciunea cu adevarat lucrurile?". Noi stim foarte bine ca rugaciunea a schimbat multe lucruri. Putem observa aceasta pe paginile Noului Testament, unde gasim multe rugaciuni care au schimbat tot felul de lucruri. Vom vorbi mai tarziu insa despre acest aspect. Acum, ceea ce ne preocupa este urmatoarea intrebare: "Oare rugaciunea noastra il poate forta pe Dumnezeu sa se razgandeasca?". Inainte de a raspunde gandeste-te la cele doua reguli: aduti aminte cine este El si aduti aminte cine esti tu. Abia dupa ce te-ai lamurit intreaba-te daca rugaciunea ta poate forta schimbarea intentiei lui Dumnezeu. Ce anume Il poate determina pe Dumnezeu sa se razgandeasca? Se pot observa cazuri in care El stabileste sau planifica sa infaptuiasca ceva, dar dintr-odata, voia Lui care era pe cale sa se indeplineasca, isi modifica cursul, lasandu-ne sa intelegem ca Dumnezeu s-a razgandit. Oare ce anume la convins pe Dumnezeu sa se razgandeasca? Faptul ca a primit noi informatii in legatura cu acel caz? Sau o anumita cunostinta care Lui ii lipsea si pe care a obtinut-o de la voi atunci cand, intr-un mod de-a dreptul extraordinar, I-ati comunicat-o de dragul respectului ce I-l purtati? Biblia ne spune ca atunci cand ne infatisam inaintea Regelui nostru, El stie mai dinainte ce vrem sa Ii cerem. Psalmistii ne spun ca acest Dumnezeu suveran cu care intram in conversatie stie ce avem de gand sa-I spunem, cunoscand mai dinainte cuvintele pe care urmeaza sa le rostim. Nu uitati ca avem de-a face cu un Dumnezeu omniscient. El nu are nevoie sa invete ceva nou. Prin urmare El se razgandeste nu datorita faptului ca invata ceva nou de la noi.
Referindu-ne la noi, ce anume ar trebui sa ne faca sa ne razgandim? Cred ca obisnuim sa ne razgandim atunci cand realizam ca ceea ce ne-am propus sa facem initial se dovedeste a fi de fapt un plan gresit, o eroare. Totodata primim un sfat bun de la cineva care ne face sa realizam anumite consecinte pe care noi nu le-am prevazut. Si astfel evitam un potential dezastru care ar putea veni asupra noastra. Asa ca ne adresam lui Dumnezeu: "Doamne, stim ca ai planificat sa faci cutare si cutare lucru, dar poate ca, in ciuda omniscientei Tale, ai facut o greseala. Si ceea ce intentionezi sa faci nu este bine. Da, se prea poate ca Tu sa le stii pe toate, dar de data aceasta voia Ta ar putea fi rea. De aceea da-mi voie sa Te mustru si sa Te sfatuiesc sa faci ceea ce este drept." A spune insa toate aceste lucruri e de-a dreptul absurd, nu-i asa?
Ingaduiti-mi sa mai spun inca ceva. Nici o rugaciune rostita vreodata in istorie de vreo fiinta umana nu l-a putut forta pe Dumnezeu sa se razgandeasca catusi de putin. Pentru ca mintea Lui niciodata nu are nevoie sa fie schimbata. Cand spun aceasta oamenilor ei reactioneaza dezgustator. Ei incep sa spuna: "Dar atunci de ce sa ne mai rugam? La ce mai este buna rugaciunea daca nu-L putem face pe Dumnezeu sa se razgandeasca? De ce sa ne mai implicam in aceasta practica, caci totul este in zadar?" Si eu spun, Nu, nu. Acestor oameni le readuc aminte ceea ce v-am spus si voua mai inainte. Oare rugaciunea schimba lucrurile? Fara indoiala ca da. Ea schimba tot felul de lucruri. Dar cel mai important lucru este ca rugaciunea ne schimba pe noi insine. Pentru ca, cu cat suntem implicati mai profund in relatia cu Dumnezeu si cu cat devenim mai constienti cui I ne adresam, cu atat devenim mai intelepti, fiindca cunostinta lui Dumnezeu incepe sa se reflecte asupra noastra, iar noi incepem sa ne vedem cu adevarat cine suntem si sa intelegem ce mare nevoie avem de schimbare. Rugaciunea ne schimba. Dumnezeu nu i-a lasat Bisericii rugaciunea pentru a avea El de castigat. Cel ce este Suveran a binevoit sa ne ofere o oportunitate de a fi auzit. El ne-a invitat astfel la palatul Sau din cer. El a ridicat sceptrul si astfel am fost lasati sa pasim inauntru. Avem acces la tronul Sau. Dar atunci cand intram in palatul Lui nu avem voie sa procedam asa cum a procedat Babe Ruth (faimosul jucator de baseball) atunci cand l-a intalnit pe regele Angliei.
Cand Babe Ruth s-a dus pentru prima oara in Anglia a fost primit de catre regele (George, din cate imi aduc aminte). Si inainte de intalnirea cu regele consilierii regelui si asistentii lui i-au aratat tot ce este nevoie pentru a avea o conduita adecvata unei asemenea intalniri. I-au spus ca este cuviincios sa se aplece inaintea regelui, ca ar fi bine sa i se adreseze cu Maiestatea Sa, s.a.m.d. Insa ceea ce a facut Babe Ruth a fost tipic americanilor. S-a dus direct in salonul unde era regele, s-a apropiat de el si i-a zis: "Salut, rege!". Vedeti, aceasta-i America! Acesta este felul nostru de-a fi.
Ei bine, cred ca de multe ori, atitudinea noastra cand venim in prezenta lui Dumnezeu este de acelasi gen. Ne adresam lui Dumnezeu cu: "Ooo, salut Doamne, ce mai faci?" Si suntem atat de familiari cu El incat aceasta familiaritate a noastra denota o lipsa de respect si de bun simt. Lucrul acesta se intampla atunci cand uitam cine este El si cine suntem noi. Uitam ca ne aflam in prezenta Regelui. Iar El nu este doar un simplu rege, ci este Regele regilor, Domnul domnilor, Cel ce este Suveran absolut.

Daca exista cu adevarat o tema care leaga laolalta Vechiul Testament si Noul Testament, atunci fiti siguri ca aceasta tema centrala este Imparatia lui Dumnezeu. Inceputul lucrarii pamantesti a lui Hristos a fost vestita de catre Ioan Botezatorul, care a aratat celor din Israel nevoia lor de pocainta. De ce? "Pentru ca", a zis el, "Imparatia lui Dumnezeu este aproape". Acelasi mesaj a fost rostit si de catre Isus in momentul in care Si-a inceput lucrarea: "Pocaiti-va, pentru ca Imparatia lui Dumnezeu este aproape!"